Meseria de bodyguard a născut controverse din totdeauna, iscându-se astfel nenumărate mituri și zvonuri nefondate.
Astăzi ne-am propus să desființăm 5 dintre aceste mituri.
-Mărimea contează – Probabil primul lucru pe care oamenii îl gândesc este că un bodyguard trebuie să fie un monstru intimidant de șapte metri înălțime, plin de mușchi și rău până în măduva oaselor. Acestea nu sunt altceva decât aberații. Un bodyguard în primul rând trebuie să gândească iar apoi să fie agil și iute de picioare.
-Meseria de bodyguard nu este pentru femei –Chiar dacă femeile bodyguard au fost un subiect tabu mult timp, de acum lucrurile stau altfel. Din ce în ce mai multe femei din întreaga lume aleg să își clădească o carieră în domeniul pazei și protecției. În Japonia, China și Rusia este un adevărat trend pentru femei să devină bodyguarzi.
-Doar vedetele angajează gărzi de corp -Din nou, această afirmație este complet incorectă. În timp ce majoritatea vedetelor angajează gărzi de corp, un număr tot mai mare de oameni obișnuiți, de zi cu zi, solicită o formă de protecție personală. Cazurile pot varia de la un om de afaceri care călătorește în străinătate la o locație necunoscută, până la un caz pentru cineva care se simte amenințat de stalkeri, paparazzi și foști parteneri. În plus, un număr tot mai mare de clienți simt nevoia de a angaja protecție personală pentru a-și proteja copiii.
-Bodyguard-ul dezvoltă o relație apropiată cu persoana protejată –Există cazuri în care garda de corp ajunge să aibă o relație mai mult decât profesională cu angajatorul, însă acestea sunt foarte izolate și țin mai mult de domeniul Hollywood-ului. O gardă de corp profesionistă și experimentată conștientizează că o relație mai apropiată cu angajatorul nu face decât să îi îngreuneze munca.
-Viața de gardă de corp este plină de farmec și beneficii- Cu siguranță nu este adevărat! Da, există ocazii în care un ofițer de protecție vizitează restaurante de top, se află în hoteluri de lux și își petrece timpul la bordul unui superyacht magnific. Cu toate acestea, filmele de la Hollywood rar descriu orele lungi și munca minuțioasă care se desfășoară în spatele scenei, cum ar fi planificarea rutelor și scrierea de rapoarte.